Dream on..

Cand eram mica, vroiam sa ma fac vanzatoare.. Mi se parea cea mai tare chestie ever:) Apoi, am vrut sa ma fac doctorita.. apoi cantareata.. si tot asa.. pana am crescut. Am crescut si mi-am dat seama ca trebuie sa fiu mai realista (sau cel putin asa am crezut)..
Dupa ce am terminat clasa a 8-a, ai mei m-au indrumat spre liceul pedagogic. In prima faza, nu mi-a convenit faza asta, dar apoi mi-am dat seama ca specializarea era chiar ok.
A venit si clasa a 12-a, cand trebuia sa ma decid unde sa merg mai departe. Vroiam teatru, dar ceilalti imi spuneau ca e greu si ca nu prea am sanse de reusita.. Desi iubeam muzica, nu am avut curaj sa ma gandesc la o cariera in muzica.. mi se parea imposibil..
Pana la urma, influentata oarecum de fratele meu, m-am decis sa merg la politie. Aici n-am intrat din cauza inaltimii.. In final, m-am gandit sa fac un compromis, sa las la o parte tot ce visam si sa merg in armata (MAPn). Dar cum nimic nu e intamplator, nu am intrat nici in armata..
Si cum unele usi se inchid pentru ca altele sa se deschida, am ales sa merg la psihologie (materie care imi placea inca din liceu). Am intrat si aproape totul a fost ok.. aproape totul/
Acum imi dau seama ca am ales ceva fain, care imi place, dar am ales sa-mi 'ingrop' adevaratele vise (muzica si teatrul). Am ales o varianta palpabila pentru mine si acceptabila pentru ceilalti.. Nu am avut curajul sa-mi infrunt teama si sa-mi urmez adevaratele vise.. Nu am avut curajul sa VISEZ.
Si ce este mai tris: nu sunt singura care alege sa-si 'uite' visele acelea 'nebunesti' din copilarie:) E adevarat, trebuie sa fim realisti, dar totusi trebuie sa ne urmam si visele. Nu putem sa traim o viata intrega facand compromisuri. Unele lucruri nu sunt chiar atat de intangibile.. Cel putin asa cred eu. Daca nu ne urmam visele, e posibil sa avem regrete mai tarziu. Eu personal nu vreau sa am regrete, nici acum, nici mai tarziu..
Cand eram copil nu eram constienta de multe chestii, dar asta nu ma impiedica sa visez. Atunci credeam cu adevarat in visele mele. Crescand, m-am 'alimentat' cu toata rautatea asta sociala si am uitat sa privesc spre mine.. In graba asta permanenta spre 'mai mult' am uitat sa ma opresc si sa ma intreb ce vreau cu adevarat.. De ce nu am curaj sa cred in visul meu?
M-am saturat de compromisuri.. M-am saturat de oameni care NU cred in visele lor.. si aici nu vorbesc de vise mici, usor de atins in 'the real life'. Aici ma refer la visele BIG, la care parca nu avem curaj sa ne gandim..
Curaj, se poate! All limits are self imposed, but we can try to follow our dreams! Daca nu acum, atunci cand?
Dream BIG!
PS> Avem o singura viata.. merita sa o traim exact asa cum simtim.. Nu trebuie sa cautam sa-i multumim pe ceilalti prin deciziile/ actiunile noastre. So faq rules, follow YOUR dream!